AllFreePapers.com - All Free Papers and Essays for All Students
Search

Management (romanian)

Autor:   •  March 15, 2011  •  Research Paper  •  9,018 Words (37 Pages)  •  2,559 Views

Page 1 of 37

INTRODUCERE

Cunoscut în engleză sub numele de first mover strategy, acest tip de comportament strategic a primit în decursul ultimilor douăzeci de ani o atenţie cu totul specială în literatura economică. Chandler, celebrul cronicar al istoriei economice a marilor intreprinderi industriale, a ajuns la concluzia că dominaţia marilor întreprinderi din anumite sectoare industriale poate fi în multe cazuri atribuită unei strategii de creare si dominare de piată, pusă la punct, în unele cazuri, acum mai bine de un secol.

Astfel, conform lui Chandler, dominaţia firmelor germane si a celor americane în industria chimica (firmele :Bayer, BASF, Hoechst, Du Pont), în industria motoarelor electrice (firmele :General Electric, Westinghouse, Siemens, AEG) şi în altele s-ar datora investiţiilor masive pe care le-au efectuat la sfarşitul secolului XIX şi inceputul secolului XX, pentru a construi capacitaţi de producţie de mari dimensiuni, pentru a pune la punct puternice sisteme de vânzare şi de marketing, dar şi pentru a forma managerii şi sistemele de conducere apte să asigure funcţionarea unor întreprinderi de mare anvergura. Firmele oferite ca exemplu sunt doar câteva din rândul marilor firme care au aplicat strategii de creare şi dominare de piată, reuşind să se afirme nu numai in ţara de origine ci şi pe piata mondială, sesizând la momentul oportun posibilitatea creării sau valorificării unei anumite pieţe cu perspective mari de dezvoltare, şi reuşind apoi, după creare, dominarea acesteia

Chandler descrie modul în care au reuşit firmele germane să domine industria producătoare de vopsele pentru textile, în detrimentul firmelor britanice. La sfârsitul secolului XIX, firmele britanice, cu toate că se instalasera primele pe aceasta piată, ofereau doar o gamă limitată de produse şi distribuite de agenţi manufacturieri autonomi.

Firmele germane, în schimb, au stabilit sisteme de producţie de mare anvergură oferind 300 pâna la 400 de coloranţi diferiţi, faţă de cei 30-40 ai firmelor britanice, şi o reţea de distribuţie integrată formată din propriii vânzători-chimişti. Avantajele economice care au decurs din anvergura şi talia operaţiilor au fost de asa natură încât începând de atunci firmele germane (Bayer, BASF, Hoechst) domină piaţа. Iată o ilustrare concretă a diferenţei dintre o abordare incrementală de dezvoltare a întreprinderii şi una de dominare de piată.

Cu toate că această strategie evidenţiază avantajele de care se poate bucura firma care propune cea dintâi un nou produs sau serviciu, creând astfel o nouă piaţă, deseori se poate întampla ca primul intrat să nu fie în stare (neştiind sau neputând) să adopte o strategie care să-i permită să beneficieze de pe urma acestor avantaje virtuale. Astfel, o firmă sosită mai târziu pe piată poate întoarce în favoarea

...

Download as:   txt (63.3 Kb)   pdf (637.3 Kb)   docx (38.7 Kb)  
Continue for 36 more pages »